Cu scopul de a întări comunicarea interculturală, cadre didactice ale Universității Europei de Sud-Est Lumina alături de cadre didactice ale Universității Valahia din Târgoviste, au vizitat în luna august a acestui an impresionantul oraș Istanbul, din Turcia.
 
Unele dintre cele mai importante obiective vizitate a fost școala privata Anafen și Universitatea Fatih, din Istanbul.
Aflați intr-o zonă spectaculoasă, domnii profesori au vizitat monumente istorice de valoare precum: Muzeul Militar, unde au avut ocazia să asiste la un concert susținut de fanfara traditională otomană – Mehter, Moscheea Albastră, Hagia Sofia, palatul Top Kapi și parcul Dimitrie Cantemir.
 
Turul pe Bosfor a fost de departe cel mai impresionant pentru toți cei prezenți.​