Întâlnirea președintelui Senatului UESEL cu Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării
În ziua de 18.11.2014 a avut loc o întâlnire de lucru între Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), domnul dr. ASZTALOS CSABA FERENC și Președintele Senatului Universității Europei de Sud-Est Lumina (UESEL), domnul dr. RAGIP GOKCEL.
Cu această ocazie, la care a participat și domnul Lect.univ.dr. EUGEN LUNGU, din partea Departamentului Relații Internaționale și Studii Europene au fost abordate aspecte diverse care privesc domeniile de activitate specifice fiecărei instituții, astfel: misiunea și obiectivele CNCD în etapa actuală; forme de discriminare în spațiul românesc și in regiunile limitrofe României; minoritățile istorice și discriminarea, pe criterii etntice, în Europa Centrală și de Est; preocupările CNCD privind implementarea normelor UE privind combaterea discriminării în statele membre, precum și în alte state europene, cum ar fi Republica Moldova și Georgia; arhitectura actuală a sistemului de instituții, precum și performanțele obținute, de structurile de învățământ care aparțin ”Fundației LUMINA Instituții de Învățământ”; stadiul îndeplinirii de către fundație a obiectivelor cuprinse în proiectul European ”Feminis-Să progresăm împreună!”; seminariile regionale organizate în cele șase regiuni de dezvoltare ale României în cadrul Proiectului European ”Feminis-Să progresăm împreună!”; organizarea Conferinței internaționale ”Perspectives of gender in a global world - Interdisciplinary Approaches” (14-16.05.2015); parteneriatul dntre UESEL și CNDC privind organizarea și desfășurarea conferinței internaționale din luna mai 2015, etc.
Pe timpul discuțiilor, acceptând propunerea conducerii UESEL privind participarea la conferința internațională din anul 2015, președintele CNCD și-a manifestat interesul de a colabora, în viitor, și în alte domenii de interes comun, cu Universitatea Europei de Sud-Est Lumina. S-a putut remarca deschiderea conducerii CNCD privind realizarea unui parteneriat cu UESEL cu privire la efectuarea practicii de specialitate, în cadrul CNCD, de către studenții programului de studii RISE. În același timp, domnul dr. ASZTALOS CSABA FERENC a acceptat, de principiu, invitația Centrului pentru Geopolitică și Studii de Securitate din cadrul departamentului Relații Internaționale și Studii Europene pentru a participa la o dezbatere cu tema insecurității generate de discriminarea pe criterii etntice.
