Luni, 14 iulie 2014, în Aula Magna a Universității Europei de Sud-Est Lumina, a avut loc festivitatea de absolvire a celei de a doua generație de absolvenți.

 

La ceremonie au participat domnul prof. dr. Hüseyin Padem, preşedintele universității, domnul lect. dr. Ragîp Gökçel, președintele Senatului Universitar, domnul conf. dr. Filip Stanciu, rectorul universității, întregul corp profesoral, familiile și apropiații absolvenților.

Emoționantul eveniment a fost deschis de discursul domnului prof. dr. Hüseyin Padem, ce și-a exprimat aprecierea față de proaspeții absolvenți și le-a transmis încurajări și gânduri bune.

Directorul departamentului IT&C, domnul prof. dr. Constantin Bălan a ținut să felicite absolvenții Facultății de Științe Inginerești și să le înmâneze personal diplomele de merit.

Directorul departmentului de Relații Internaționale și Studii Europene, domnul conf. dr. Ion Boboc a felicitat la rândul său absolvenții Facultății de Științe Economice și Politice și a înmânat diplomele de merit. Spre deliciul celor prezenți în sală, a fost prezentat un colaj de fotografii facute în timpul anilor de studiu, prezentând studenții în ipostaze haioase, pline de voie bună și culoare.

Directorul departamentului Administrarea Afacerilor, domnul conf. dr. Cristian Crăciun a fost cel ce a înmanat diplomele de merit absolvenților Facultății de Științe Economice și Politice, moment urmat de deja tradiționalul colaj de fotografii, prilej de bucurie și încântare.

Spre finalul ceremoniei, domnul conf. dr. Filip Stanciu, rector al Universitatii Europei de Sud-Est Lumina, a felicitat personal șeful de promoție, domnișoara Mondea Ionela Giorgiana, absolventă a Facultății de Știinte Economice și Politice, specializarea Administrarea Afacerilor. Vizibil emotionată, aceasta a susținut un discurs emoționant adresat colegilor și profesorilor ce i-au fost alături pe parcursul celor trei ani de studiu.

Festivitatea de absolvire a fost încheiată printr-un moment solemn: intonarea imnului Gaudeamus Igitur.

Ropote de aplauze, lacrimi de fericire și zambete de biruință s-au observat cu ochiul liber atunci cand togile au fost aruncate un curtea universității.
Felicitări tuturor absolvenților!

Lumina ce sperăm să le călăuzească pașii în drum spre succes este cunoașterea.