În perioada 28 noiembrie – 2 decembrie 2012, Federația Română a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor pentru UNESCO (FRACCU) prin Alumnus Club organizează cea de a treia ediție a unui congres internațional care aduce la București reprezentanți UNESCO din întreagă lume, alături de nume importante din viața culturală, mediul academic și din sfera politică și economică a României. Universitatea Europei de Sud-Est Lumina este singura universitate privată din România care este partener al evenimentului și care, în urma unui protocol de colaborare semnat cu FRACCU, va participa la proiectele internaționale dezvoltate de UNESCO.

 

Miercuri, 28 noiembrie 2012, participanții la congres vor sosi la universitatea noastră unde vor prezenta două dintre proiectele derulate de UNESCO, "Global Ethics" și "Euro-Asia Academic Network", cărora ne alăturăm. Universitatea Europei de Sud-Est Lumina va deveni nodul rețelei Global Ethics, care promovează etica în știință și tehnologie și dezvoltarea durabilă în sectorul educațional, cultural, social și economic. De asemenea, cu prilejul acestei întâlniri, UESEL se alătură rețelei academice pe care o dezvoltă Universitatea Tsukuba din Japonia, rețea ce vizează dezvoltarea internațională a resurselor umane în științe exacte și sociale. Obiectivul principal al acestui program este acela de a stimula circulația cercetătorilor și a studenților între Europa și Japonia spre a intensifica înțelegerea reciprocă cu privire la problemele de identitate și diversitate culturală, gestionare a transformărilor culturale, sociale, economice, și de mediu etc.

În seara de 29 noiembrie, conducerea universității va participa la ceremonia intitulată „O viață dedicată UNESCO" care se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența unor personalități marcante din cadrul societății civile UNESCO.

Acest eveniment plasează Universitatea Europei de Sud-Est Lumina alături de importanți actori internaționali, precum organizațiile Națiunilor Unite, a căror misiune este promovarea dialogului, a diversității culturale și susținerea dezvoltării durabile la nivel social, economic, științific și al mediului înconjurător. Parteneriatul semnat cu Federatia Română a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO vizează conceperea şi organizarea unor proiecte științifice și culturale de interes comun și asigură sprijinul Federației pentru participarea studenților noștri la stagii de practică ce vizează activitatea UNESCO.